Voiculescu, avocatul telepat al propriului judecător

Voiculescu, avocatul telepat al propriului judecător
Publicat: 29/04/2014, 21:13
Actualizat: 29/09/2018, 18:48

„Cine a hotărât această aducere în forță a judecătorului Mustață la DNA? Este oare cumva vorba de un șantaj la adresa judecătorului legat de dosarul „Telepatia” (denumire ironică pentru dosarul privatizarii ICA – n.n.)? Cei care au organizat aceasta acțiune împotriva judecatorului au constituit un grup infracțional organizat? Cine a luat aceasta decizie?”, a dat drumul Dan Voiculescu unei salve de întrebări. Ca să obțină răspunsuri și, mai ales, să stârnească suspiciuni cu privire la corectitudinea procurorilor anticorupție a asmuțit Parchetul General și Parlamentul asupra DNA. Apoi, gând la gând cu dl Mustață, fondatorul PC acreditează ideea emisă de acesta mai devreme și anume că magistrații care se ocupă de dosarul său – vezi cazul judecătoarei Viorica Dinu, de la Tribunalul București – sunt, cu predilecție, secerați de DNA.

Urmărirea penală a dnei Dinu, începută în martie, anul trecut, nu are nicio legătură cu patronul Antenelor, ci cu Dinel Staicu, căruia împreună cu colega Antonela Costache, i-ar fi promis eliberarea contra unei șpăgi grase. Judecătorului Mustață este urmărit penal, potrivit procurorilor, pentru organizarea unui grup infracțional, care îi ajuta pe diverși inculpați, în schimbul unor sume de bani. Comunicatul DNA nu face nicio referire la Dan Voiculescu, ci judecătorul îl menționează pe acesta ( „Procurorii spun că un prieten de-al meu s-a întâlnit cu un prieten al lui Voiculescu”), șeful PC punându-se imediat după aceea, în centrul evenimentelor.

Dacă procurorii suspectează că magistratul urma să-l favorizeze pe Dan Voiculescu prin retrimiterea dosarului la tribunal, atunci, intervenția lor s-a produs chiar în ceasul al doisprezecelea. Altfel, dl Stan Mustață este doar unul din cei zece magistrați împotriva cărora DNA a declanșat urmărirea penală anul acesta. Instituția pe care politicienii o urăsc cel mai mult a trimis în judecată, între 2005 și 2013, 82 de magistrați, iar 30 dintre aceștia au fost condamnați definitiv și irevocabil, ceea ce înseamnă că DNA face curățenie și în interiorul justiței, nu numai în afara ei.

Cum, în România, sunt 5500 de judecători și procurori, rezultă că rata corupției în rândurile acestora ar fi foarte mică, sub unu la sută. Dar când auzi de grupuri infracționale în justiție și vezi cum cad capete de la instanțe înalte este mai probabil ca fenomenul să fie mult mai extins în singura categorie de bugetari, care nu are a se plânge de bani. Pentru judecătorul Stan Mustață, anchetat penal și reținut cu aprobarea CSM, arestul este, așa cum bine spune, „un groaznic sfârșit de carieră”, peste care Dan Voiculescu toarnă puțin gaz.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?